Cotația grâului, în scădere pe fondul progreselor înregistrate la negocierile de la Istanbul

Cotația grâului, în scădere pe fondul progreselor înregistrate la negocierile de la Istanbul
Sursă Instagram
Publicat: 15/07/2022, 16:20

Cotațiile la grâu și soia boabe au scăzut la bursa de la Chicago după anunțul privind progresele înregistrate cu prilejul negocierilor pentru crearea unui coridor sigur pentru navele care transportă cereale și oleaginoase din Ucraina, transmite Reuters.

În jurul orei 11:55 GMT cotația grâului era în scădere cu 0,4% până la 9,07 dolari pentru un bushel în timp ce cotația la soia boabe era în scădere cu 1,3% până la 13,34 dolari pentru un bushel, scrie Agerpres.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe a declarat că, în cursul discuțiilor care au avut loc miercuri la Istanbul au fost puse la punct unele elemente ale unui posibil acord cu privire la crearea unui coridor sigur pentru navele care transportă cereale și oleaginoase din Ucraina.

Grâul, porumbul și soia boabe sunt în scădere astăzi ca urmare a știrilor cu privire la posibile progrese în negocierile pentru crearea unui coridor sigur pentru cerealele din Ucraina, la care se adaugă îngrijorările mai largi cu privire la o posibilă recesiune care ar distruge cererea„, a declarat Matt Ammermann, analist la StoneX.

Ucraina, într-un impas agricol

Porturile ucrainene de la Marea Neagră sunt blocate de la debutul invaziei rusești, ceea ce a dus la creșterea semnificativă a prețurilor la nivel global de cereale și ulei de floarea soarelui. Astfel încât, Ucraina are nevoie de capacități mari de transport maritim pentru a putea exporta cerealele.

De asemenea, potrivit analiștilor și Rusia este interesată de normalizarea transportului maritim în Marea Neagră deoarece și ea deține o recoltă mare de cereale destinată exportului.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Anvelopele M+S, interzise în Germania începând cu această lună
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Decizie pentru românii cu mașini mai vechi de 15 ani. Pot ridica 3.000 de lei...
Top 10 cele mai mari pensii din România. Cu două îți cumperi un apartament de...
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cu ce se ocupă Cătălina, fiica lui Constantin Enceanu? A ales un drum diferit față...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Muntele Everest este o anomalie în Himalaya, iar cercetătorii au aflat de ce